joi, 7 septembrie 2017

Seminarul ”Journey Intensive” intre 2013 - 2018: Jurnal de organizator

În 2013, la sfârșitul lunii mai, a avut loc primul seminar ”Journey Intensive” cu Brandon Bays din România, pe care l-am organizat împreună cu dr. Cristina Răduță.
Am scris atunci primele mele impresii de la seminar, pe care le-am regăsit cu multă bucurie, azi, în fervoarea pregătirilor pentru a 9-a ediție a acestui seminar în România, care va avea loc între 29.09 -1.10.2017, în București.
Iată ce am scris atunci, din perspectiva organizatorului:



”Brandon Bays in Romania: Un rezumat al zilelor de joi si vineri:
Joi, 30 mai, aceasta minunata doamna a avut intalniri cu jurnalistii romani si a sustinut seara o intalnire calda si placuta cu trainerii veniti din mai multe colturi ale lumii pentru a sustine Seminarul si a-i ajuta pe participantii romani sa patrunda tainele metodei "Calatoria".
Azi, vineri, 31 mai, aproape 200 de oameni au participat la prima - si cu cele mai multe provocari - zi a Seminarului "Journey Intensive". Brandon Bays a inceput Seminarul povestind, pur si simplu, despre nimic altceva decat despre faptul ca are sange romanesc in vine! 
(Detalii aici: https://www.youtube.com/watch?v=GCArhh3Ulkk&feature=youtu.be)
Desigur, sala a aplaudat frenetic!
Va puteti imagina ce legatura stransa s-a stabilit din acel moment intre dragul nostru speaker si romanii prezenti la eveniment!
Apoi a prezentat fundamentele metodei Calatoria si treptat, cu delicatete, i-a condus pe cei prezenti intr-un "Bland Bun Venit" spus tuturor emotiilor - primul pas in vindecarea emotionala.
Au urmat alte exercitii de constientizare a emotiilor si trecere prin straturile emotionale. Dupa amiaza, Brandon a demonstrat live cum se face un proces "Calatoria", apoi participantii s-au grupat cate doi si au facut impreuna metoda.
Totul a fost asistat de o echipa - mica, dar foarte daruita - de traineri.
Impresia noastra, ca organizatori, a fost fenomenala!
Pur si simplu oamenii care au plecat seara de la Seminar nu mai erau aceiasi oameni care s-au inregistrat azi dimineata!
Dimineata eram niste straini vorbindu-ne politicos si distant, seara eram o comunitate de suflete.
Am admirat cu bucurie fetele luminoase, preocuparea pentru orientarea spre interior si bunavointa trezita in toti de acest minunat proces "Calatoria"!
Si e abia inceputul... Maine ne asteapta o alta zi plina de suprize placute!

Cea de-a doua zi a Seminarului "Journey Intensive"
De dimineata se vedea pe chipurile tuturor o schimbare majora. Nimeni nu se mai inghesuia la inregistrare, oamenii erau calmi si rabdatori unii cu altii, iar in aer plutea o bunavointa si o asteptare pacifica a ceea ce urma.
Prezentarea de dimineata a fost presarata cu exercitii practice cu efecte profunde asupra celor prezenti, iar sedinta de dupa amiaza a constat din nou intr-o sedinta practica in care fiecare a avut posibilitatea sa testeze eficienta metodei. Seara, dupa o intalnire in care participantii au relatat experientele pe care le-au traversat si au pus intrebari, au plecat spre casa cu ochi linistiti si stralucitori si... cu cate o bomboana pentru Copilul din fiecare! (nota mea de azi: Urma ziua de 1 iunie)
Dincolo de ceea ce preda Brandon Bays, cel mai important este setul de valori dupa care ii invata pe oameni sa isi traiasca vietile - Adevar, sinceritate cu sine si cu ceilalti, capacitatea de a privi in fata propriile umbre, grija si respect fata de suflet, fata de partea vulnerabila din noi, autoacceptare si o cautare ardenta a cunoasterii de Sine.
Este un Seminar despre o metoda foarte puternica, sustinut de o persoana care iti castiga imediat respectul, admiratia si, nu in ultimul rand, afectiunea.
Maine ne asteapta modulul de Abilitati Avansate!
Daca primele doua zile vi s-au parut deosebite, trebuie sa va spunem ca ele au fost doar o introducere in metoda. Maine vom avea ocazia sa invatam adevaratele secrete care fac tehnica sa fie atat de eficienta!
Va asteptam cu drag!”

Acestea sunt rândurile pe care le scriam atunci. 
Nu aș schimba nici o virgulă nici astăzi. 
Brandon Bays revine în București între 29.09 -01.10.2017 pentru a susține Seminarul ”Journey Intensive”, în care predă bazele metodei ”Călătoria” și modulul de Abilități Avansate (unde de data aceasta mă voi alătura ei ca și Journey Presenter).
De când am participat la acest seminar pentru prima dată în 2011 la Praga mi-am dorit ca seminariile Journey să ajungă la sufletele românilor și să-și aducă acolo influența alinătoare, pacificatoare, generatoare de vindecare emoțională, de toleranță și, nu în ultimul rând, civilizație!
Metoda Journey este o metodă completă. Ea constă într-un cumul de terapii psihologice și modalități spirituale de acces la starea de calm, pace, frumusețe, claritate, iubire, bunăvoință, bucurie naturale care există în sufletul fiecăruia dintre noi. Aș poziționa-o în rândul terapiilor transpersonale, în care, pe lângă efectul vindecător în plan emoțional, avem acces la Supraconștient, la Sinele Superior.
O consider o terapie a prezentului și a viitorului - pentru că nu mai este suficient doar să fim sănătoși, ci, datorită solicitărilor la care suntem expuși în prezent, avem nevoie să ne cunoaștem cu adevărat pe noi înșine, să trăim știind răspunsul la întrebarea ”Cine sunt eu cu adevărat?”. Generațiile viitoare vor pune această întrebare mai des decât noi, vor trăi mai conștient decât noi – iar metoda ”Călătoria” și perspectiva propusă de ea asupra sufletului uman este o punte foarte promițătoare spre acest viitor.
Așa că închei, ca și în 2013:
Vă așteptăm cu drag la Seminarul ”Journey Intensive” – un seminar-prag spre o nouă viață, în care emoțiile, atât de adesea considerate semne de slăbiciune, devin aliații noștri, tot atâtea izvoare de putere interioară.
Fie ca acest seminar să fie încă o cărămidă pusă la eliberarea sufletelor noastre de orice poveri de durere, frică, limitări, dependențe și tot ce mai întunecă sufletele românilor sau le acoperă frumusețea și strălucirea!
DETALII ȘI ÎNSCRIERI AICI

joi, 10 august 2017

Analogia cu trenul care-ți va schimba modul în care te porți cu copilul când plânge

Am tradus aici un articol despre o mamă care abordeaza sănătos emoțiile neplăcute ale copilului ei aflat într-un moment de stres. 

”Fiul meu de 4 ani se băgase în pat și se așezase cu fața la perete când mi-a pus marea întrebare:
            ”Unde e Glenn?”
            Tonul lui făcea ca întrebarea să sune ca un detaliu nesemnificativ, dar eu știam exact despre ce e vorba. Glenn era tocmai opusul a ceva nesemnificativ – un drăguț tigrișor de pluș cu care fiul meu dormea încă de când a putut să țină pentru prima oară ceva în brațe.
            Soțul meu s-a oferit să coboare scările pentru a-l căuta, iar eu am comentat absentă că nu-l văzusem pe Glenn în seara ceea, ceea ce era cam ciudat.
            Auzindu-mă, fiul meu s-a întors încet cu fața către mine fără a mă privi, cu mintea alergându-i nebunește. Ochii priveau fix undeva în spate, iar gura i se mișca la fiecare gând. S-a uitat la mine când a realizat ce s-a petrecut, și-a strâns umerii și s-a ridicat în timp ce îl cuprindea panica:
            Apoi a strigat:
            ”L-am lăsat pe Glenn pe bancheta din spate a mașinii lui Gigi!”
            Gigi, evident, locuia într-un alt stat, ceea ce însemna că ne confruntam cu prima noapte a copilului meu de când era bebeluș – prima noapte din mica lui memorie – fără Glenn în brațele lui.
            Desigur, îl mai pierdusem pe Glenn, dar îl găsisem întotdeauna înainte de culcare, chiar dacă uneori avusesem nevoie de ore întregi de căutare. Altădată, copilul meu ținuse jucăria afară pe fereastra mașinii și din greșeală îi dăduse drumul, așa că Glenn petrecuse un pic de timp la linia galbenă a unei străzi aglomerate.
            Cu toate acestea, nu dormise niciodată fără Glenn.
            Șocul inițial a fost, evident, urmat de curenți electrici de furie care i-au traversat corpușorul. Lovea cu pumnul în aer, strângea din dinți și striga: ”NU DORM FĂRĂ GLENN! NU MĂ CULC PÂNĂ CÂND EL NU E AICI! NU MĂ MAI CULC NICIODATĂ!” Și din nou lovituri cu pumnul în aer, strâns din dinți, câteva răsuciri furioase pe podea.
            În acest moment, soțul meu s-a întors din căutarea lui inutilă și m-a privit, căutând soluții: Ce facem acum, mamă?
            Nu știu dacă privirea pe care i-am aruncat-o reflecta încredere, înțelepciune și claritate, dar, mă credeți sau nu, chiar asta am simțit.
            Pentru că, exact când aveam cea mai mare nevoie, mi-am amintit de analogia cu trenul.

Analogia care mi-a schimbat viața

            Această analogie nu era ceva nou, ci ceva ce învățasem în anii când îmi făceam terapie înainte să am copii, ceva ce auzisem mai mult, ca un clișeu utilizat excesiv. Sincer, mă cam luptasem să o aplic când era vorba de explozia propriilor mele emoții, dar aici, cu copilașul izbindu-se de podea ca un pește scos din apă, mi-a apărut ca fiind singurul răspuns rezonabil.
            Analogia este următoarea:
Emoțiile neplăcute sunt tuneluri,
iar noi suntem trenuri care trecem prin ele.
            Trebuie să trecem prin tot acest întuneric al emoțiilor pentru a ajunge - știați că asta voi spune! – la calmul și lumina pacifică de la capătul tunelului. 
            Sună simplu, dar e mult mai ușor de zis decât de făcut.

 

            Unde greșesc părinții bine intenționați

            Problema este că noi, ca părinți bine intenționați, încercăm adesea să îi oprim pe copii în călătoria lor printr-un tunel emoțional.
            De exemplu, privindu-mi copilul cum se lupta cu furia și tristețea lui și frica de a dormi fără jucăria lui dragă, aș fi putut spune, foarte ușor:

            E vorba doar de o noapte. O să-l recuperăm mâine.
            Avem atâtea alte jucării de pluș, dormi cu una dintre ele în noaptea asta.
            O să fii bine, îți promit.

            Fără îndoială, acestea ar fi fost afirmații adevărate, dar nu ar fi ajutat.
Adesea, când copii noștri se luptă cu un sentiment neplăcut – tristețe, mânie, frică, jenă, singurătate, vinovăție – încercăm să le oferim explicații logice ca să iasă din stările acelea. Le explicăm de ce reacția lor e exagerată sau cum NOI ȘTIM că totul va fi bine până la urmă.
            Încercăm să ne ajutăm copiii, bineînțeles, dar dacă dăm la o parte câteva straturi, cred că vom constata că ceea ce facem de fapt este că încercăm să ne facem PE NOI ÎNȘINE să ne simțim mai bine. Pentru că durerea copiilor noștri NE doare atât de profund și ne face PE NOI să simțim un disconfort acut.
            Noi suntem cei care vrem ca ei să se oprească din plâns cât mai repede – nu ei.
            Revenind la analogie: dacă emoțiile sunt tuneluri și noi suntem trenuri care trec prin ele, atunci trebuie să continuăm să mergem prin tunel până ieșim în partea cealaltă.
            Când noi, adulții, ne confruntăm cu propriile lupte emoționale, încercăm să ieșim din tunel prea devreme – izbindu-ne de pereți, ignorând ecoul de peșteră și întrebându-ne confuzi de ce nu putem vedea încă lumina zilei.
            Uneori ne luptăm cu întunericul, închidem ochii față de el și pretindem pur și simplu că nu suntem deloc în tunel. Sunt bine, mulțumesc.
            Uneori facem o mulțime de alte lucruri – mâncăm înghețată, bem vin, facem cumpărături online, alergăm la maratoane, ne uităm pe Netflix, jucăm jocuri pe telefon sau citim nebunește pe Facebook – pentru a ne distrage de la faptul că suntem în tunel.
            Dar nici unul dintre aceste lucruri nu ne va scoate din tunel, nu-i așa?

            Apoi, când ÎN SFÂRȘIT ne dăm voie să strigăm, să izbim cu pumnii în podea și să plângem bine, dintr-odată ne simțim mult mai bine.


            La fel se întâmplă și cu copiii noștri. Nu putem să-i învățăm vreo ieșire laterală secretă acolo unde nu există o astfel de ieșire. Nu există nici o altă cale de a ieși dintr-o emoție decât prin ea – și este rolul nostru să îi ghidăm să facă asta.
            De aceea, nu i-am spus nici un cuvânt fiului meu. În loc de asta, m-am așezat lângă el în timp ce valurile de furie s-au topit într-un tremur al corpului și a început să plângă. Când am simțit că e bine să fac asta, am început să îi masez ușor spatele – tot fără să vorbesc. A continuat să plângă, iar și iar.  
            Când lacrimile au început să-i șiroiască pe obrăjori, am realizat că tocmai făcusem ceea ce Gordon Neufeld și Gabor Mate numesc “a dansa cu copiii noștri prin lacrimile lor.” În cartea lor Hold On to Your Kids ei scriu:
            “…un părinte trebuie să danseze cu lacrimile copilului lui, cu atitudinea de a lăsa totul să vină si să treacă și cu sentimentul care apare în urma acestui ”a lăsa să treacă”… (Un părinte trebuie) să fie alături de copilul lui când acesta experimentează frustrarea și să îi ofere alinare. Ideea nu este de a-i da o lecție, ci de a lăsa frustrarea să se transforme in tristețe... Mult mai important decât cuvintele noastre este sentimentul copilului că noi suntem acolo cu el, nu împotriva lui.”
            Gândindu-mă la asta, m-am bucurat când copilul meu a început să plângă, pentru că am știut că asta însemna că el își parcurgea tunelul emoțional și nu se blocase în el.
            A plâns, și-a plâns, și-a plâns.
            Până când nu a mai plans.
            Până când s-a ridicat brusc de pe podea, a căutat cu privirea o carte despre câini care obținuseră recorduri mondiale, a scos-o din bibliotecă și a început să o răsfoiască. Ca și cum nimic nu se întâmplase.
            Am tras cu ochiul la ceas. Trecuseră opt minute. 

            Dezvoltarea rezistenței psihice

            Am decis că ar fi OK să-i vorbesc acum, așa că l-am întrebat dacă vrea să facem un plan. I-am spus că știu că o să-i fie greu în noaptea asta, dar ne putem gândi împreună la câteva idei care să-i fie de ajutor.
            (Dacă aș fi sugerat așa ceva cu două minute mai devreme, ar fi EXPLODAT. Dar pentru că am așteptat până când trenul lui a ieșit din tunel, acum era bine.) 
            Fără nici o sugestie din partea mea, copilul meu de 4 ani a ales două animale de pluș cu care să doarmă în acea noapte, apoi m-a întrebat dacă poate să mai citească din încă două cărți înainte de a adormi pentru a face ca seara să fie mai specială.
            Mai târziu, când l-am sărutat de noapte bună și el s-a întors pe-o parte ca să adoarmă, mi-a zis împăcat: ”O să-mi fie bine în noaptea asta.”
            Da, dragul meu copil, o să-ți fie bine.
            Pentru că așa se dezvoltă rezistența psihică.
            Dacă ne-am fi urcat în mașină să ne ducem după Glenn, nu am fi dezvoltat rezistența psihică.
            Nici dacă i-aș fi spus iar și iar că nu e mare lucru, că e doar o noapte fără un animăluț de pluș, nu am fi dezvoltat rezistența psihică. Mesajul ar fi fost că durerea lui nu e valabilă și că luptele lui interioare nu merită luate în serios.
            Dar cum, să stai așa, pur și simplu, alături de el cât timp el trece prin tunelul furiei? Să îl lași să simtă furia și panica și să iasă la suprafață singur? ACEASTA ÎNSEAMNĂ SĂ DEZVOLTĂM REZISTENȚA PSIHICĂ.

            Amintește-ți rolul tău

            Deci data viitoare când copilul tău este profund frustrat, mânios sau supărat, amintește-ți care este de fapt rolul părintelui într-o astfel de situație.
            Rolul părintelui este de:
o                        A oferi alinare cât timp copilul simte frustrarea.
o                        A-l susține când plânge pentru a elibera frustrarea.
o                        A fi empatic cu lupta interioară a copilului
o                        A permite ca lecțiile vieții să fie învățate natural – nu prin predici.
o                        A sprijini călătoria copilului prin tunelul emoțional
            Rolul părintelui NU este de a-l face pe copil să se oprească cât mai repede.
            În acest caz lacrimile sunt un semn de succes parental, nu de eșec.
            Deci, mângâie-ți copilul pe spate și stai alături de el în tăcere. Rămâi cu el în timp ce parcurge tunelul emoțiilor sale. Și fii cu el și atunci când ajunge în cele din urmă la lumina calmă, pacifică, de la capătul tunelului.”


           

sâmbătă, 22 iulie 2017

Corpul tău îți strigă: ”Ai grijă de mine!”


În viața ta ocupată câtă atenție dai corpului tău? Câtă grijă ai de el?

Am văzut azi un video în care se punea, cutremurător și trezitor, întrebarea: 

”Dacă ai avea un cal de 1 milion de dolari l-ai lăsa să stea treaz toată noaptea, să muncească toată ziua, i-ai da mâncare nesănătoasă? Nu? 
Dar un câine de 20 de dolari? Nu?
Sau o pisică de doar 2 dolari? Nu? 
Atunci de ce i-ai face asta corpului tău?”


Deși trupul fizic este baza vieții noi îl agresăm zilnic cu diferite obiceiuri nesănătoase și îl punem pe ultimul loc pe lista de priorități (sau chiar îl uităm cu desăvârșire în goana noastră zilnică după… nimic).

Și totuși, în fiecare secundă a vieții noastre, inteligența infinită a corpului ne servește cu devotament traiul în această lume.

Și nu doar junk food, alcoolul și alte substanțe de care devenim, uneori, dependenți ne intoxică trupul, ci și emoțiile negative (frica, tristețea, furia, lipsa de sens, îngrijorarea, devalorizarea etc.) pe care le reprimăm și astfel le imprimăm în celulele corpului, de unde ulterior ele pot răbufni prin afecțiuni fizice (bolile generate de stres) sau emoționale (anxietate, atacuri de panică, depresii, blocaje, inhibiții).

În metoda ”Călătoria” ne conectăm la această inteligență a corpului care lucrează 24 de ore din 24 pentru ca noi să trăim, accesăm stresul emoțional cu care am împovărat capacitatea înnăscută de vindecare și regenerare a corpului și îl eliberăm prin procedee simple, blânde, alinătoare de vindecare emoțională.

Vino să descoperi și să te împrietenești cu inteligența tăcută a corpului tău prin metoda de vindecare emoțională ”Călătoria” la Seminarul Journey Intensive din 8-10 iunie 2018, în București.


E o alegere pentru care corpul tău îți va mulțumi întreaga viață!


 IMPORTANT!

În calitate de partener al Companiei Journey am privilegiul și bucuria să vă pot oferi un discount de 50 de euro din prețul seminarului.

Până pe 15 august prețul este de 347 euro, dar cu voucherul pe care vi-l ofer vă puteți înscrie cu prețul de 297 euro.

Pentru a obține acest discount scrieți-mi la email: contact@scoalaemotiilor.ro și spuneți-mi ce vă place la metoda ”Călătoria”. 

miercuri, 12 iulie 2017

Ediția a IX-a a Seminarului ”Journey Intensive” cu Brandon Bays


În noiembrie 2011 participam pentru prima dată la un seminar al lui Brandon Bays, numit ”Journey Intensive”. Era despre vindecarea emoțiilor reprimate care se stochează în corp și îl vulnerabilizează față de boală și despre cum putem elimina din celule stresul generator de patologie lucrând asupra emoțiilor negative.
Au fost trei zile de maximă turnură a întregii mele perspective asupra vieții noastre psihice, asupra sănătății noastre multidimensionale (fizică, mentală, emoțională) – cu toate cunoștințele de psihologie și psihoterapie pe care le aveam până la acel moment – precum și asupra spiritualității noastre.
În anii care au trecut de atunci am devenit practician acreditat al metodei și organizator al acestor seminarii în România. Am lucrat metoda Journey (”Călătoria”) cu mii de pacienți și am văzut efectele ei pozitive uimitoare asupra mea și asupra lor.

În această toamnă Brandon Bays revine în București pentru a preda Seminarul de bază al metodei Journey (”Călătoria”) și un modul de Abilități Avansate.



Este, cum spuneam, un seminar de vindecare emoțională care facilitează un nivel prețios și rar de transformare a vieții.
Pornim de la emoțiile negative care de obicei ne blochează drumul în viață, ne afectează sănătatea sau relațiile cu cei din jur, poate chiar si performanțele profesionale și învățăm mai multe modalități de a ne elibera de ele.  
Și pentru că despre emoții nu se poate învăța, ci se poate doar experimenta, este un seminar preponderent experiențial, practic… și foarte plăcut!
Atmosfera este extraordinară, întrucât se produce în participanți o deschidere sufletească spre umanitatea din fiecare dintre noi. 
Pășim astfel pe calea vindecării emoțiilor dureroase stocate în corp prin conștientizare, exprimare, iertare și, nu în ultimul rând, prin cunoaștere de Sine!

Mai multe detalii despre continutul seminarului găsiți AICI.

Iar AICI găsiți detalii despre metoda ”Călătoria” și despre organizarea seminarului.

vineri, 23 iunie 2017

Inteligența emoțională și spirituală – atuuri sine qua non ale succesului


            De ceva vreme lumea noastră – a românilor, dar nu numai – arată ca un ocean zbuciumat în care vremea (și vremurile) se schimbă rapid, cu o imprevizibilitate nemaiîntâlnită până acum în istorie. Reperele de viață, altădată relativ stabile, se zguduie din temelii și se reconfigurează de la zi la zi, de la lună la lună sau de la an la an.
            În această mare furtunoasă sufletele noastre își caută noi abilități, noi refugii și …subterfugii (sic!) pentru a se adapta și a folosi zbuciumul vremurilor pentru creștere și evoluție.
            Experiența mea de viață și cea din practica psihoterapiei mi-au arătat că un rol tot mai important în această căutare sufletească îl au:
  • Inteligența emoțională, pe care aș defini-o foarte pe scurt, arta de a ști ce să faci când ai emoții negative și de a le cultiva pe cele pozitive, pentru a trăi sănătos, prosocial și constructiv și
  • Inteligența spirituală: Modul în care te raportezi la Acel Ceva mai mare ca tine, la Inteligența Superioară, la Viață, la Dumnezeu. Ea se exprimă în gradul de realizare a Sinelui Superior, de trăire a vieții de la acest nivel și în aspirația de a contribui creator la bunăstarea celorlalți, ca părți ale Întregului, ale Conștiinței Unice.
            De câțiva ani organizez și promovez evenimente în care se face educație emoțională, printre care un loc important îl ocupă evenimentele marca Journey, de Brandon Bays, în care se predă o metodă de vindecare de emoțiile negative reprimate. Cel mai adesea, neștiind ce să facem cu emoțiile negative – pentru că nu am învățat nicăieri – vom tinde fie să pretindem că totul e bine, că nu simțim nimic, fie să proiectăm durerea emoțională sau furia sau tristețea asupra altcuiva, învinovățindu-i pe ei de cum trăim noi, fie să ne refugiem în dependențe.
           Metoda ”Călătoria” permite accesarea acestor emoții reprimate și vindecarea de ele printr-un blând proces de exprimare a lor și iertare, facilitând astfel vindecarea emoțională și constituind un bun adjuvant în afecțiunile fizice generate de stres sau șocuri emoționale.                     Concepută acum mai bine de 20 de ani, metoda s-a rafinat în timp și a devenit mai mult decât un instrument de vindecare emoțională, fiind folosită și ca mesaj de pace între țări/culturi/religiii diferite. Un mesaj generos, despre umanitatea noastră împărtășită, pentru că toți oamenii trăiesc aceleași tipuri de emoții.
            Un alt model salutar și generos pe care l-am indrăgit și care răspunde cerințelor de creștere a inteligenței spirituale, cu efect pozitiv asupra tuturor domeniilor de viață, este sistemul Diamond Cutter (Șlefuitorul de Diamante), elaborat de Geshe Michael Roach, de inspirație tibetană, dar extrem de aplicabil în lumea occidentală a afacerilor.
            Sistemul este prezent și în România de câțiva ani. Am participat recent la unul dintre evenimentele organizate de echipa Diamond Cutter din România și văd în perspectiva oferita de ei o adevărată igienă atitudinală de care toți românii au nevoie la ora actuală. 



            Desigur, sistemul în sine are detaliile lui, dar principiile de bază sunt foarte simple:
1. Alege să faci în viață ceea ce funcționează întotdeauna, evită să faci ceea ce funcționează doar uneori;
2. Pentru a atrage succes și împlinire într-unul sau mai multe domenii din viața tot ce ai de făcut este ”să plantezi semințe” pentru acestea. Cum? Pur și simplu oferind altor oameni acel tip de împlinire și succes, susținându-i să atingă și ei ceea ce vrei tu să obții. Nu oferi servicii dacă vrei să atragi bani – oferă bani, cât îți permiți, prețuiește inclusiv financiar munca altora, nu fura etc. etc.
3. Meditează asupra semințelor pozitive pe care le-ai semănat prin faptele tale bune. Motivul e simplu: în viața noastră se amplifica aspectele pe care ne focalizăm cel mai mult. În cea mai mare parte a timpului mintea se invarte in jurul îngrijorărilor noastre, a lucrurilor pe care le criticăm la noi și/sau ceilalți, pe nemulțumiri etc. - și hrănim astfel negativitatea din viața noastră. Când începem să practicăm frumos-numita ”Meditație a cafelei” (în care în fiecare seară alocăm timp pentru a conștientiza binele pe care l-am dăruit lumii în acea zi), viața prinde brusc altă culoare, mult mai frumoasă – din interior spre exterior.

Echipa Diamond Cutter România organizează în această toamnă un mult așteptat eveniment cu fondatorul sistemului Diamond Cutter, Geshe Michael Roach: Seminarul ”Antrenament mental pentru succesul în afaceri și în viață”, care va avea loc între 24-25 septembrie, în București.


Fie să ”plantăm” cu toții o Românie prosperă material și spiritual!

joi, 16 martie 2017

Seminarul ”Journey for kids” – pentru părinți și profesioniști care lucrează cu copiii

            
De când am început să lucrez ca psihoterapeut copiii au venit spre mine. Îmi place să lucrez cu ei. Simt o mare bucurie văzându-i cum se eliberează de problemele interioare – mari, uneori imense, poate chiar strivitoare, pentru psihicul lor în formare, deși nouă, adulților, ni se par insignifiante, mărunte, ”fleacuri”.
            Nu sunt deloc fleacuri. Creierul copilului este în curs de maturizare și asta îl face, de exemplu, să nu poată înțelege o situație în ansamblul ei: am lucrat cu o doamnă care a trăit ca o traumă faptul că, atunci când era mică, mama ei ”a abandonat-o” (așa înțelegea ea situația) pentru că a făcut o boală infecțioasă și a fost internată în spital și timp de câteva zile – care ei, copilului de-atunci, i s-au părut o veșnicie – nu a putut să o viziteze, pentru că mama era internată la Secția de Boli Infecțioase. Copilul nu putea înțelege că interdicția de a-și vedea mama era pentru protecția sănătății sale, că s-ar fi molipsit de boala mamei dacă ar fi mers să o vadă. Ea percepea doar că mama a plecat și nu mai vine.
De aceea copiii sunt atât de ușor de rănit în plan emoțional. De aceea, e nevoie să le acordăm timp și atenție, căutând să intrăm – cu acordul lor, desigur – în lumea lor internă, pentru a vedea cum percep ei lucrurile și a-i ajuta în felul în care ei au nevoie cu adevărat.


            

          Pentru a învăța cum să facem asta, am conceput seminarul ”Calatoria emotionala a copiilor”, în care utilizăm instrumente din gama de vindecare emoțională ”Călătoria” (concepute de Brandon Bays și echipa ei) pentru a-i învăța pe adulți să își cunoască emoțiile și să îi asiste pe copii în gestionarea emoțiilor lor negative și, la nevoie, în eliberarea de emoțiile dureroase pe care copiii le ascund uneori în suflet.
            El este dedicat părinților și profesioniștilor care lucrează cu copiii – profesori, educatori, medici pediatri, psihologi, psihopedagogi etc. – , având și o secțiune alocată lucrului efectiv cu copiii & adolescenții.
            Așadar, te invit într-o aventură eliberatoare pentru:
Ø      Mari, mijlocii & mici
Ø      Mămici, mătuși, unchi &tătici
Ø      Profesori, educatori & bunici!

Dacă:
  • Vrei să îți ajuți copilul să-și depășească temerile, inhibițiile sau timiditatea;
  • Nu știi cum să oprești conflictele permanente ale celor mici;
  • Copilul tău are vise urâte care se repetă sau blocaje care nu trec cu nimic;
  • Vezi că i-ai transmis puiului tău unele frici sau comportamente nesănătoase și vrei să oprești asta;
  • Vrei să-ți vindeci propriile răni afective din copilărie; 
  • Simți că intri pe ”teren alunecos” când vine vorba despre emoțiile tale sau ale copilului/adolescentului tău,
  • Adolescentul tău nu știe ce să facă cu emoțiile negative;
  • Lucrezi cu copiii ca educator, profesor, psiholog, medic și vrei să le dezvolți inteligența emoțională sau să îi ajuți să se vindece prin lucrul asupra emoțiilor lor negative;
  • … sau pur și simplu vrei să afli cum e cu inteligența emoțională a ta și a celor mici…
             …acest seminar este pentru tine!


Locația
București (se va anunta celor inscrisi)

Cine susține seminarul
Patricia Cihodaru: Sunt practician acreditat al metodei ”Călătoria” și speaker desemnat de Brandon Bays pentru a preda metoda ”Călătoria” în România. În munca mea, îmbin pasiunea pentru instrumentele de vindecare emoțională marca ”The Journey” cu experiența de peste 15 ani ca psiholog și psihoterapeut specializat pe psihoterapie cognitiv-comportamentală, psihoterapie experiențială, precum și pe modalități de intervenție psihologică pentru sănătatea emoțională a copiilor și adolescenților, a copiilor cu ADHD și a copiilor cu agresivitate. Sunt fondatorul Asociației pentru Dezvoltarea Inteligenței Emoționale și am oferit de-a lungul anilor mii de sesiuni de psihoterapie și consiliere one-to-one pentru copii și părinți, precum și conferințe, seminarii și workshop-uri de dezvoltare a inteligenței emoționale în școli, dedicate atât elevilor, cât și profesorilor.

Notă: Nu este necesar să fii părinte, medic sau educator pentru a participa la acest seminar, întrucât instrumentele de vindecare emoțională prezentate în acest workshop te pot ajuta și pe tine să vindeci eventuale răni emoționale din copilăria ta.






duminică, 19 februarie 2017

”Cu inima ușoară”: Workshop introductiv în metoda ”Călătoria” la Iași

În 4 martie voi merge din nou în dulcele târg al Ieșilor, pentru a prezenta ieșenilor cu metoda mea preferată de vindecare emoțională – ”Călătoria”, de Brandon Bays. 
Pentru o primenire emoțională la început de primăvară… Si ca să începem primăvara ”cu inima ușoară”!

Întreabă-te dacă:
Ai obosit să mai cauți soluții pentru tristețea sau anxietatea de care nu te poți elibera?
Evenimente dureroase din trecut nu te mai lasă să te bucuri de prezent?
Oricâte eforturi ai făcut în relațiile tale totul pare că eșuează?
Te simți singur, izolat de ceilalți sau blocat în exprimarea potențialului tău?

Pentru a te ajuta să răspunzi sănătos la situații de genul acesta (și alte situații care implică emoții negative de care nu știi cum să scapi) am creat workshop-ul ”Cu inima ușoară” în care lucrăm – cu instrumente specifice metodei ”Călătoria” – supărările & frustrările care nu mai încetează, durerile emoționale pe care le-am ascuns în suflet, pierderile din viața noastră cu care nu ne putem împăca, blocajele de care nu ne putem debarasa sau pur și simplu stresul zilnic care ne seacă viața.

Metoda ”Călătoria” de Brandon Bays include o serie de instrumente de vindecare emoțională bazate pe conștientizarea și exprimarea emoțiilor negative pe care le-am reprimat de-a lungul timpului, pe iertare și pe construirea unei perspective asupra vieții percepute de la nivelul sufletului.

Oferă-i un Mărțișor sufletului tău, înscriindu-te aici.

Primăvara este revenire la viață și prospețimea izvorâtă din încăperile tăcute ale sufletului.

În cadrul workshop-ului ”Cu inima ușoară” vom face o curățenie de primăvară în plan emoțional și vom permite astfel razelor bucuriei de viață să străpungă orice strat de durere emoțională care le-a blocat până acum și să strălucească din plin în inima fiecăruia dintre noi!

Când: 4 martie 2017, între orele 10.30 – 16.30.

Unde: Locația se va anunța celor înscriși.

Cine: Workshop-ul va fi susținut de Patricia Cihodaru, speaker Journey și practician acreditat al metodei ”Călătoria”.

Investiția ta: 100 lei

Atenție! Plata se face NUMAI prin transfer bancar până pe data de 1 martie 2017, inclusiv, pe baza facturii pro forma pe care o veți primi prin email, după ce vă înscrieți.
Nu se acceptă plăți la fața locului.

Lasă primăvara să vină și în sufletul tău!
Înscrieri aici