vineri, 1 octombrie 2010

UMORUL - Doctorul invizibil

Azi - despre umor, una dintre temele mele favorite. De data asta, nu doar "for fun", ci si "for healing".

Umorul este adesea un “doctor invizibil”, un adevărat jogging interior. La nivel biologic, râsul are efecte pozitive asupra presiunii sangvine, în facilitarea digestiei, în eliberarea endorfinelor (inamici naturali ai durerii şi anxietăţii) la nivelul creierului etc. De asemenea, el determină masarea plăcută a organelor interne, fortificarea sistemului imunitar, echilibrarea sistemului endocrin şi creşterea longevităţii.

Un caz care a atras atenţia medicilor din lumea întreagă este cel al lui Norman Cousins, fost editor al Saturday Review. El a fost internat în spital în anul 1964 cu o boală extrem de rară, mutilantă: colegeneza. Fiind diagnosticat incurabil şi externat fără a i se mai da vreo speranţă, Cousins şi-a asumat propriul procesul de vindecare. Fiind la curent cu cercetările în domeniul medical, aflase despre efectul profund dăunător al emoţiilor negative asupra corpului, astfel încât a considerat că şi reciproca poate fi adevărată. A împrumutat un aparat de proiecţie şi şi-a prescris singur un „tratament”, constând din filme ale fraţilor Marx şi secvenţe gen “Camera ascunsă”. A studiat toate aspectele bolii sale împreună cu medicul său şi a învăţat ce ar trebui să se petreacă în corpul lui pentru a se simţi din nou bine.

Într-o carte devenită best-seller în America, “Anatomy of al illness: as perceived by the patient” el relatează: “Am făcut descoperirea fericită că zece minute de râs adevărat, răsunător, îmi ofereau cel puţin două ore de somn fără dureri.” Deşi boala sa era o maladie a celulelor progresiv debilitantă, fatală, sensul de evoluţie al bolii a fost schimbat prin acest sui generis “regim” şi, în timp, Cousins s-a restabilit aproape complet. După ce mărturia victoriei sale a apărut în New England Journal of Medicine, a primit mai mult de trei mii de scrisori de apreciere de la medici din toată lumea. Treizeci şi patru de şcoli de medicină au inclus articolul său în materialele de studiu şi în 1978 Norman Cousins a ajuns la Facultatea de Medicină de la UCLA.

Cazul său vorbeşte de la sine despre puterea imensă de vindecare pe care râsul o are, în special atunci când este folosit conştient în scopul vindecării unor boli. Condiţiile necesare pentru reuşita “tratamentului” par a fi simple: să râdem cât mai des, cât mai plenar şi să fim cât mai conştienţi de fenomenele care apar în întreg organismul. Puţine exerciţii fizice au efecte benefice pe atât de multe planuri ale fiinţei cum are râsul sănătos, din toată inima, timp de minim jumătate de oră pe zi.


Si, acum, sa aplicam practic. Cateva pastile de umor (sa radeti cu spor!):

Scurt istoric al medicinei
Pacientul: Mă doare urechea.
2000 î.Hr.: Ţine, ia plantele astea!
1000 d.Hr.: Doar păgânii iau plante. Roagă-te!
1850 d.Hr.: Rugăciunea înseamnă superstiţie. Bea poţiunea asta.
1940 d.Hr.: Poţiunea aceea e apă de ploaie, ia pilulele astea!
1985 d.Hr.: Pilulele sunt ineficiente, ia antibiotice!
2000 d.Hr.: Antibioticele sunt artificiale. Ţine, ia plantele astea!

Pacea interioară
Cred că mi-am găsit pacea interioară. Terapeutul meu mi-a spus că una dintre căile de a atinge liniştea sufletească este să termin lucrurile pe care le-am început. Azi am terminat 2 pungi de chipsuri, o plăcintă cu mere, un litru de suc de portocale şi o cutie de ciocolăţele. Deja mă simt mai bine.


Ciocolata e sănătoasă

Ciocolata conţine cacao, care se face din boabele de cacao, iar „boabe” înseamnă ceva vegetal.
Apoi mai are zahăr.
Acesta se face din trestie, care e o plantă.
Mai conţine lapte, care aduce calciu în organism.
Deci, ciocolata este o hrană sănătoasă.

Un comentariu: