luni, 11 octombrie 2010

Alchimia esecului in psihoterapie

Darul ulciorului spart
Povestea spune ca o femeie batrana din China avea doua vase mari, pe care le atarna de cele doua capete ale unui bat si le cara pe dupã gât, aducand in fiecare zi apa de la un izvor. Unul din vase era crapat, pe când celalalt era perfect. La sfarsitul lungului drum ce ducea de la izvor pana acasã, vasul crãpat ajungea plin doar pe jumatate.

Timp de doi ani, asta se petrecu zilnic: femeia aducea doar un vas si jumatate de apã. Bineînteles, vasul bun era mândru de realizãrile sale. Dar bietului vas crapat îi era atat de rusine cu imperfectiunea sa si se simtea atat de rau ca nu putea face decât jumatate din munca pentru care fusese menit!

Dupa 2 ani de asa zisa nereusita, dupa cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii langa izvor: "Ma simt atât de rusinat pentru ca aceastã crapatura face ca apa sa se scurga pe tot drumul pana acasa!"

Batrana zâmbit: "Ai observat ca pe partea ta a drumului sunt flori, insa pe cealalta nu?" "Asta pentru ca am stiut defectul tau si am plantat flori pe partea ta de poteca si in fiecare zi cand ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele. Dacã tu nu ai fi fost asa, n-ar mai exista aceste frumuseti care împrospateazã casa."

O minunata lectie de autoacceptare. Care adesea ne lipseste. Pentru ca traim intr-o societate bazata pe competitie, care promoveaza un ideal de om „perfect” daruit de viata doar cu succese. Nerealist, desigur.

Teama de esec
Realist vorbind, toti ne confruntam uneori cu nereuşite. De aceea, credinta ca a fi bun si a avea valoare ca om inseamna a nu gresi niciodata este una profund irationala si nerealista. Ea ne expune la o atitudine nesanatoasa fata de viata si mai ales fata de noi insine: ne simtim in culmea fericirii cand avem un succes si cadem in depresie la esecuri.

Ne urâm ceea ce numim defecte si ne laudam cu ceea ce consideram a fi calitatile noastre. Din acest punct de vedere parem a ne fi blocat la nivel mintal si emotional undeva prin clasele primare, cand ceilalti copii radeau de noi daca dadeam un raspuns gresit la lectie. Ne comportam ca si cum colectivul clasei a IV-a ar fi inca cu ochii pe noi, vanandu-ne neajunsurile.

Rezultatul? Traim intr-o tensiune interioara crescuta, ajungem sa ne ascundem sentimentele – pe care le privim ca pe niste slabiciuni – si, in incercarea acerba de a arata ca suntem ireprosabili, uitam adesea de propriile nevoi. Devenim pretentiosi si cu ceilalti si le cerem sa se comporte dupa aceleasi „standarde de perfectiune” pe care le urmam si noi. Nu ne dam voie sa avem initiative din teama sa nu gresim si astfel nu ne dam voie sa inaintam in viata.

Ce spune psihoterapia?
Atitudinea sanatoasa pe care o cultiva psihoterapia cu privire la esecurile noastre este sa ne acceptam si sa ne iubim asa cum suntem – cu bune si rele, cu lumini si umbre, cu calitati si defecte. Dincolo de toate cuplurile de polaritati ne regasim pe noi insine – o scanteie de viata, o scanteie de Dumnezeu, avand valoare intrinseca prin insusi faptul ca existam.

Psihoterapia ne deschide mintea si inima pentru a scoate la lumina aurul din plumbul greutatilor noastre. Ea ne ajuta sa ne iertam pe noi insine, sa iertam pe cei din jur si sa ne eliberam de autoinvinovatire. Astfel, devenim mai deschisi si mai ingaduitori nu numai cu noi insine, dar si cu ceilalti.

Fiecare esec prin care trecem in viata poarta in mainile sale un dar pentru noi. Are ceva sa ne invete. Prea adesea insa, ne blocam in durere sau revolta, refuzand cadoul. Pentru ca pur si simplu nu-l vedem. Sau pentru ca ne agatam de trecut: „Era mai bine inainte”. Sau pentru ca ne suparam pe viata, pe noi insine, pe ceilalti uitand ca supararea e o sabie cu doua taisuri: credem ca ii ranim pe altii, dar ne facem rau noua in primul rand.

Esecurile ne ajuta sa vedem cine ne e cu adevarat prieten, ne forteaza sa invatam ceva, ne aduc mai aproape de noi insine, ne fac mai smeriti, mai blanzi si mai intelepti. Ne aduc in viata oameni la care nu am fi ajuns daca nu am fi avut acel esec si ne invata sa cerem ajutorul.

Natura-profesor
Putem invata de la natura – ea nu se imbolnaveste cand ceva nu-i resuseste, nu dispera si nu renunta, ci cauta alta cale. Ea stie foarte bine ca nu exista esec, exista doar feed back. Daca nu am reusit in ceva inseamna ca mai am de invatat ceva, mai am de cautat ceva, ca trebuie sa-mi accesez resursele interioare, creativitatea si sa gasesc un nou raspuns.

Copilul mic care invata sa mearga cade de multe ori, dar se ridica voios si merge mai departe. Ce s-ar petrece daca el ar ramane sa planga si sa se cufunde in durere spunandu-si ca are un esec, nu e bun de nimic si viata nu are rost – doar pentru că a căzut?

Psihoterapia ne invata cum sa acceptam viata in totalitate. Ea lucreaza cu CEEA CE ESTE, AICI si ACUM. Ne invata sa avem curaj, smerenie si … să ne amintim in fiecare zi sa mirosim florile de pe partea noastra a drumului!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu